COMUNICAT – DEZICERE DE LA COLABORAREA CU DIVERSE BRAND-URI ÎN SCOPURI COMERCIALE
Sunt mai bine de 3 ani de zile de când am lansat proiectul Subcarpați, timp în care am reușit să ajungem în mai multe locuri și să cunoaștem mai mulți oameni decât am fi sperat, fie de pe scenă sau de lânga aceasta.
Nu ne așteptam să fie atât de mulți și pentru că tot ce am reușit să facem a fost fară implicarea vreunui brand sau altfel de sponsor. Ba chiar ne-am luptat cu înverșunare împotriva oricarui nume care a încercat să se folosească de imaginea noastră în scopuri comerciale (sau, în general, fără nicio legatură cu scopul nostru, de a promova folclorul la lumina naturală), asumându-ne până la capăt toate riscurile, inclusiv pe plan personal.
În același timp, am căutat mereu să sprijinim și incurajam oamenii cu inițiativă creatoare de orice fel. Ne doare însa când unii dintre aceștia se folosesc de încurajările noastre pentru a incerca să obțina ceea ce, de altfel n-au obținut alții pentru beneficii promise incomparabil mai mari. Suntem acum nevoiți să scriem, cu dezamagire acest “act de renunțare” / “act de tăgăduire”, prin care ne dezicem complet de orice asociere cu brand-ul URZEALĂ,
care în ultima perioadă a susținut o politică agresivă de asociere cu numele Subcarpați, printr-o serie necontrolată de articole, clipuri și mesaje din care reiese că Subcarpați ar avea legaturi directe, inclusiv comerciale, cu acesta. Dacă voiam să facem bani din tricouri sau alte surse “profane”, am fi făcut-o “pe barba noastra” de mult. Din păcate, din dorința de a susține niște oameni despre care credeam că sunt dominați de pasiune, am picat într-o capcană cu zimți comerciali.
Vom continua să susținem oameni cu inițiative bune, dar probabil că va trebui să fim mult mai atenți la adevăratele intenții din spatele oricarei astfel de asocieri, de acum înainte.
SUBCARPATI.
Sursa: Subcarpati