Okapi Sound și Universal Music România prezintă astăzi, 9 octombrie, cel de-al treilea material Tranda, „CONSTANGELES 2”, care apare la exact trei ani de la primul său album.
Albumul lui Tranda a fost realizat integral la Okapi Sound Studio, în ultimul an jumătate, și conține 11 piese, pe care îi putem asculta și pe Criss Blaziny, Chimie, Lori, Claudia Pavel, DJ Oldskull și Valentin Câmpeanu, fost concurent Vocea României, care și-a pus amprenta pe două dintre piesele de pe EP: „Astronaut” și „Un tip ca mine”. De mixajul și masterizarea „CONSTANGELES 2” s-au ocupat Grasu XXL șiCristi Dobrică.
În ultimii trei ani, Tranda a lansat trei albume. Dacă îi toamna anului 2012 am ascultat „Evoluția”, primul său album, la începutul anului trecut, Tranda a lansat primul volum „CONSTANGELES”, iar astăzi a revenit cu cel de-al doilea volum „CONSTANGELES”.
„CONSTANGELES 2” poate fi ascultat online pe canalul oficial de YouTube Okapi Sound și pe toate serviciile de streaming disponibile, cât și descărcat din iTunes sau Google Play.