Samurai lansează “Terapia”, în premieră pe ApropoTv.ro
A trecut un an de când spuneai că albumul tău este deja într-un stadiu avansat. Dar nu a apărut nimic. Ce s-a întâmplat cu el?
Ce să se întâmple… De când am vorbit ultima oară am tot lucrat la el. Între timp am venit aici în Bucureşti şi am imprimat vocile, apoi am luat vocile la Constanţa şi m-am apucat cu gAZAh şi Spectru să punem piesele la punct. A durat atât pentru că a fost vorba de un proces complex de creaţie. Având în vedere că o parte din piese aveau deja ceva timp în spate, am decis să luăm fiecare piesă în parte şi să o îmbunătăţim. La unele am hotărât să refacem instrumentalul, la altele doar l-am dus la următorul nivel, am venit cu hook-uri sau refrene noi , am regândit structura piesei şi tot aşa… chestiuni care necesită timp şi, în primul rând, inspiraţie. Spectru s-a ocupat în mare parte de sound-ul albumului, iar gAZAh ne-a ajutat cu structura pieselor, iar eu,după ce am înregistrat vocile, nu mi-a rămas decât să-i stresez zilnic. Glumesc, am lucrat ca o echipă, fiecare a venit cu idei şi sunt foarte încântat de ce a ieşit. Am dat drumul la un fragment dintr-o piesă (Povestea ta), dar în general am fost foarte secretos. Vreau ca oamenii să îl audă ca pe un întreg, fără să ştie deja jumătate din el când îi dau play „pentru prima oară”. Între timp, însă, ai lansat un videoclip cu El Nino, iar acum ne oferi nouăîn premieră un alt clip. Vorbeşte-ne despre el, dar mai multe informaţii am vrea să ştim despre piesă. Care este relaţia ta cu familia? Îţi ascultă muzica? Te susţin? Piesa pe care o lansez acum se numeşte „Terapia”, aceasta dă şi numele albumului de altfel. Am scris-o vara trecută când aveam deja un plan, mă hotărâsem să pun cap la cap un album şi eram extrem de motivat şi inspirat. Este o melodie foarte personală, vorbesc despre relaţia mea cu fiecare dintre membrii familiei mele imediate. Instrumentalul l-am cumpărat de la un producător de afară, cred că din State, Epistra. Iniţial trebuia să fie o colaborere cu Lian, el mi-a trimis instrumentalul. Cum i-am dat play şi au intrat tobele am şi început să scriu. Prima oară mi-a venit în minte refrenul, iar până la jumătatea primei strofe ştiam deja că o să aibe 3 strofe, una pentru mama, una pentru sora şi una pentru tata. Am pus textul la punct cam în 7-8 ore apoi l-am sunat pe Lian să-i cânt piesa. Când am terminat interpretarea i-am zis: “acum rămâne să scrii şi tu, iar el mi-a zis: unde să mai scriu?”. Umplusem tot instrumentalul, aveam piesă completă.
Citeste tot interviul aici