În perioada 10-12 august 2018, a avut loc la Vama Veche, Sunset Festival. Pentru noi au fost 3 zile încărcate dar într-un sens pozitiv.
De data aceasta locaţia a fost una mai spaţioasă, organizatorii au ales să îmbine mai multe stiluri de muzică pe 3 scene. În teorie suna bine, aceştia au avut intenţii bune, însă, în prima zi scena de hip-hop a cam fost acoperită de Bass Stage, scenele fiind apropiate una de alta iar sonorul celei de a doua scene fiind dat prea tare. Problema s-a remediat treptat pe parcursul festivalului.
Spre deosebire de alte festivaluri, preţurile au fost chiar accesibile, leii trebuiau transformaţi în token. 5 lei = 1 token. Au existat câteva activări, acestea au venit din partea sponsorilor festivalului, exemplu: concursuri, poze, tatuaje etc.
Trecând la concerte, menţionăm că vă putem relata cum a fost doar la Main Stage, pe Sunset Bass Stage şi Assonant Stage nefiind muzică rap.
Vineri – 10 august
Festivalul a început cu Tony Slow şi Keri care au încălzit atmosfera. Aceştia au fost urmaţi de The Purple Dandies, o trupă de Alternative P-Funk. Trupa Coma a urcat pe scenă iar în timpul reprezentaţiei lor, formaţia a refuzat să mai cânte până când muzica de la Bass Stage nu a fost dată mai incet. Următorii au fost Argatu’ & Moş Martin care au făcut show ca de fiecare dată. Alaturi de ei pe scenă a urcat şi Psihotrop, care oricum urma după ei. Psihotrop a cerut şi el ca muzica electronică să fie dată mai încet pentru a putea să îşi facă jocul caracteristic cu cuvintele adresate de public şi să dea rime pe loc. Unul dintre cei mai asteptaţi artişti, El Nino, a fost acompaniat pe scenă de Dj Gaga iar mai apoi de Miru şi Samurai. Nino şi-a scurtat programul, pentru a intra mai repede Nimeni Altu’. DSPEKT a cântat câteva piese înainte să urce mult aşteptatul, Nimeni Altu’. Acesta din urmă şi-a încheiat reprezentaţia pe la 4:30, programul fiind decalat. Iniţial totul trebuia să se termine în jurul orei 3. Dupa NA’, Dj Lexi a mixat până cand lumea a părăsit scena.
Sambata – 11 august
Ziua a2a a început de la ora 21:00 cu unul dintre cei mai îndrăgiţi Dj, este vorba despre Dj Oldskull care a avut un set pe măsura festivalului. După el a urmat The Watcher împreună cu Dj Lexi şi Jamie. Watcher a cântat cele mai cunoscute piese ale lui dar şi câteva care urmează să apară. Specii au revenit pe scena de la Sunset, după ce în primăvară au avut tot aici primul lor concert de la revenire. Publicul s-a bucurat să îi revadă pe Dragonu, Chimie, TKE şi Ciprianis. Apoi, legendara trupă Dope D.O.D. a dus temperatura la cote maxime, aceştia au cerut ca gardurile să fie aduse cât mai aproape de scenă pentru o conexiune cât mai strânsă cu publicul, a ieşit un show incendiar. Dacă aţi ratat concertul, mai aveţi posibilitatea să îi ascultaţi pe băieţi la Vest Fest (18-20 octombrie) în Timişoara. Bad & Boujee, trupa formată din Dj Lexi şi Dj Oldskull, a menţinut atenţia publicului cu brio până la sosirea băieţilor de la CTC. DOC, Deliric, Vlad Dobrescu şi Dj Nasa au încheiat cum nu se poate mai bine a doua zi de festival.
Duminica – 12 august
Ultima zi de festival a început cu întârziere, Phenom urcând pe scenă doar la ora 21:00, pe parcursul programului său, a mai fost acompaniat de Dj Lexi şi Dru Klein. ADG Younger a avut momentul lui fiind ajutat de Dj Lexi, acesta a fost peste aşteptări, având o prestaţie onorabilă. GIEMSI, câştigătorul concursului nostru, a cântat şi el 4-5 piese, publicul fiind alături de el pentru a îl încuraja. A urmat o rocadă, Phunk B urcând pe scenă într-un mod exploziv, spre deliciul fanilor. După el a urmat Axon, un moment cu totul nebun şi greu de descris în cuvinte. raku, Perry Pete şi Dj Lexi au readus lucrurile la normal, având o prestaţie exemplară. Dupa aceştia au urmat Alan & Kepa, unii dintre cei mai energici artişti din industrie. Seara şi festivalul au fost încheiate de Kazi Ploae.
Vă anunţăm că festivalul va avea loc şi anul viitor, sperăm să ne revedem cu bine. Au existat atât puncte tari cât şi puncte slabe, însă, lucrurile se îmbunătăţesc de la an la an! Big up, Sunset Festival!