Dupa succesul de la Arenele Romane unde lansarea noului album a adus peste 5500 de oameni (capacitatea maxima), situatia s-a repetat in Form Space din Cluj. Deliric, Silent Strike, DOC, Vlad Dobrescu, Dj Nasa, Muse Quartet si Dan Basu au fost intampinati de aproximativ 1000 de persoane. Concertul a fost sold out cu patru zile inainte, multa lume fiind in imposibilitatea de a mai achizitiona un bilet.
Artistii au fost la inaltimea publicului inca din prima secunda, cele mai bune piese de pe noul album au fost cantate alaturi de sustinatori care deja cunosteau fiecare vers. Au fost momente in care Deliric a cantat acompaniat de Muse Quartet dar si de colegii sai de trupa. Pe langa noul album, am putut asculta piese de pe materialele anterioare, dar si bucati precum “Focul” si “Globul de cristal”.
Atmosfera a fost exact asa cum ar trebui sa fie la fiecare concert, artisti de calitate, clubul plin si multa energie.
Urmatorul concert de lansare are loc pe data de 12 octombrie in Kruhnen Musik Halle din Brasov.
In continuare va invitam sa vizionati o galerie foto realizata de Marmo (MarmotA Photography). Click aici!