Mihai Câmpineanu, cunoscut drept Michi, a căzut la pământ, imediat ce trupa “Suie Paparude” şi-a încheiat evolutia, potrivit opiniatimisoarei.ro. El le-a spus colegilor că are dureri puternice în piept, apoi s-a prăbuşit. Artistul are 40 de ani şi, în cădere, s-a lovit la faţă.
“De vină sunt stresul şi oboseala. Cu o zi înainte am avut concert în Arad, apoi la Timişoara. S-a stresat mult şi cu lansarea noului videoclip al trupei pe care am organizat-o, tot aici, în concert la Timişoara. Era foarte foarte obosit”, a declarat colegul acestuia de la Şuie Paparude, Mihai Dobre, citat de agenţia Mediafax.
Iniţial a fost dus la Spitalul Judeţean Timişoara, dar apoi a fost transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare. Colegii săi de trupă cred că infarctul a fost provocat de stresul şi oboseala survenite odată cu filmarea şi pregătirea lansării ultimului videoclip al trupei. Cu o seară înainte, Şuie Paparude concertase şi la Arad.
Medicii au reuşit să-l aducă într-o stare stabilă. Prietenii săi nu ştiau că Michi ar fi avut probleme cardiace.
Şuie Paparude a susţinut, sâmbătă seară, un concert la Timişoara în cadrul evenimentului Re:freshTM.
Sursa: RTV.NET