Okapi Sound și Universal Music România prezintă astăzi, 21 septembrie, videoclipul celui mai nou single Grasu XXL, „Dl. Destin”, extras de pe albumul „Drumul Spre Succes”.
După „Blanădeurs” și „Drumul Spre Succes”, Grasu XXL revine cu un nou videoclip al unei piese de pe cel mai recent album al său. Regizat de Spike (Evil Twin Studio), videoclipul „Dl. Destin” a fost filmat pe parcursul unei singure zile, într-o pădure și pe un câmp din apropierea Bucureștiului, și poate fi urmărit pe canalul oficial de YouTube Okapi Sound.
Am luat niște camere, o mașină și am mers pe un câmp să filmam o idee… A fost ciudat la filmări, am retrăit niște chestii pe care nu aș fi vrut să le retrăiesc, însă ideea mi-a plăcut mult prea mult. O să înțelegeți despre ce vorbesc când o să vedeți clipul.
, spune Grasu XXL despre „Dl. Destin”.
Lansat pe 23 martie, în cadrul unui eveniment la Cărturești Verona, în București, albumul „Drumul Spre Succes” conține 13 piese și colaborări cu Maximilian, MefX, Nane, Feli, Tranda, Zhao, Mitză, Mari, DJ Undoo, printre care se află și „Dl. Destin”, colaborarea cu Guess Who și Florin Chilian, una dintre cele mai bine primite piese de către ascultători.
În primăvară, imediat după lansare, albumul lui Grasu XXL a fost promovat printr-un turneu național alături de Spike, Mitză, Junky, Tranda, Mitză și DJ Oldskull, care a cuprins nu mai puțin de 17 orașe și s-a încheiat, după o lună jumătate, la Zalău.
În continuare, albumul lui Grasu XXL poate fi ascultat pe canalul de YouTube Okapi Sound, pe Apple Music, , sau Zonga, cât și achiziționat în format fizic (digipack, digipack deluxe sau vinyl) din librăriile Cărturești, de pe GetMusic.ro, eMag.ro și din toate magazinele de specialitate.
sursa: okapisound.com