De la infiintarea trupei, in 1988, baietii de la Cypress Hill au parcurs in ultimii 25 ani un traseu fabulos. B-Real (Louis Freese), Sen Dog (Senen Reyes), DJ Muggs (Lawrence Muggerud) si, ulterior, Eric Bobo au reusit saltul de pe strazile L.A.-ului in varful chart-urilor.
Cypress Hill, o strada din Los Angeles, a ajuns celebra datorita trupei care avea sa devina una dintre cele mai tari din istoria hip-hop-ului. Cu geanta plina de beat-uri hardcore destul de sumbre, amestecate cu sarm latino si rap de buna calitate, baietii s-au lansat in 1988 si in foarte scurt timp s-au trezit colectionand discuri de platina. “American Dream”-ul lor incepe in 1990, cand scot albumul de debut “Cypress Hill“, LP ce se vinde doar in State in peste 2 milioane de exemplare. Peste noapte, cei patru duri se trezesc aruncati in lumea “fina” a milionarilor.
Succesul era previzibil, daca ne gandim doar la Louis Freese, unul dintre cei mai talentati si mai originali MC ever. Nu exista sa nu recunosti flow-ul nazal al lui B-Real. Cypress Hill este una dintre primele trupe care depaseste granita pe atunci stricta dintre chitare dure si rap. Dovada acestei “revolutii muzicale” o fac doua piese supertari inregistrate cu Sonic Youth si Pearl Jam pentru soundtrack-ul “Judgement Night“.
In 1993 scot cel de-al doilea LP, “Black Sunday“, care vinde 6 milioane de exemplare! Urmeaza o perioada de turnee in toata lumea, cu sali de concerte arhipline, si in 1995, un nou LP: III (Temples of Boom). In acelasi an, se intregeste trupa cu tobarul si percutionistul Bobo. Succesul urias de care se bucura la public i-a facut pe critici sa devina suspiciosi, sa le prezica un declin apropiat. Abia trei ani mai tarziu, odata cu aparitia LP-ului “IV“, vocile rele au amutit. Urmeaza dublu-albumul “Skull & Bones“, impartit intr-o parte hip-hop si una rock. Mentorul band-ului si totodata responsabilul pentru sound-ul inconfundabil al trupei este Lawrence Muggerud, aka DJ Muggs, cel care atunci cand nu lucreaza cu Cypress Hill se ocupa de proiectul sau, Soul Assassins, si de albumele unor trupe ca: House of Pain, Deliquent Habits sau Funkydoobiest.
Tot DJ Muggs a declansat un scandal urias in America cand, invitati fiind la emisiunea “Saturday Night Live“, si-a aprins pe scena un joint pe care l-a fumat tacticos pana la capat. Trecand peste scandaluri, Cypress Hill nu a incetat in toti acesti ani sa elimine granitele muzicale dintre Hip-Hop, alternativ, metal, rock si latino.
Muggs: “Albumele noastre reprezinta expresia maturitatii noastre muzicale. N-am vrut sa mergem pe poteci deja batatorite. Cypress Hill a fost intotdeauna o trupa care a stabilit trenduri si cred ca era timpul sa incercam din nou ceva cu totul diferit de ceea ce se gaseste pe piata. Noi nu producem doar hituri. Facem albume care devin clasice si rezista cu siguranta testului timpului“. Subscriu!
Discografia lor completa:
–Cypress Hill (1991);
-Black Sunday (1993);
-III (Temples of Boom) – 1995;
-Unreleased and Revamped (1996);
-IV (1998);
-Skull and Bones (2000);
-Live at the Fillmore (2000);
-Stoned Raiders (2001);
-Dust (2003 – DJ Muggs solo);
-Till Death Do Us Part (2004);
-Rise Up (2010);
-Cypress X Rusko (2012).