DOC este invitat astăzi la cea mai nouă ediție a podcastului „Aproximativ discuții” cu Gojira, în care se discută despre: „DOCTATA”, noul său album, Disstrack –uri, Freestyle–uri, Muzică și alte subiecte interesante.
DOC, pe numele real Vlad Munteanu, este prezent pe scena hip-hop din România încă din 1997 când, împreună cu Nwanda și Deliric, a înființat trupa Trilogia. Mai târziu, îl iau și pe IIZece în echipă iar Trilogia se transformă în E.L.I.T.A sau Enunț Literalmente Imperceptibil Tacticienilor Anti-metaforă, formulă din care a făcut parte până în 1999.
Tot în 1999, împreună cu Deliric și Vlad Dobrescu, a înființat trupa CTC (Controlul Tehnic de Calitate) și label-ul Facem Records, primul label independent de hip-hop.
După numeroase compilații, mixtape-uri și colaborări cu nume ca Da Hood și RACLA, în 2005, CTC lansează primul album al trupei intitulat „Dificultăți tehnice”.
DOC pornește și un proiect solo, în 2010, lansându-și primul album, „Scăpat de sub control”, un material compus din 22 de track-uri la care au participat colegii săi din trupa CTC, dar și alți artiști, precum: Cedry2k, Maximilian, Guess Who, Mike Diamondz, Bitza și nu numai.
Un an mai târziu, în octombrie 2011, a apărut cel de-al doilea album solo intitulat „Lucrare de control”. La începutul anului 2015, DOC a
lansat două noi piese: „Băiatul bun, băiatul rău” (împreună cu Motzu, Ana-Maria Alexie și Vlad Munteanu) și „Ochii sus”, una dintre cele 31 de
producții muzicale din campania #maimusic.
Pe final de an, DOC și-a lansat cel de-al treilea album solo din carieră: „DOC și Motzu în HD”, un material rap special, cu 18 piese, la care s-a lucrat peste 3 ani. Momentul a fost marcat și de lansarea, împreună cu Smiley, a single-ului „Pierdut buletin”, o piesă foarte reprezentativă ca mesaj pentru întreg materialul discografic.
În 2016, în afară proiectelor desfășurate cu CTC, l-am putut asculta pe DOC și pe una dintre piesele lansate de Cabron – “Telefoanele, actele, Cashu”.
DOC a lansat în 2018 un nou album numit “Eu”, material care include 16 piese.