Faust a lansat videoclipul piesei “Oameni suntem” in colaborare cu NU’ si Bocaseca. Bucata face parte de pe materialul intitulat “ORBITE”, album care urmeaza sa fie lansat in 7 APRILIE @GRADINA MONTEORU/ BUCURESTI.
Instrumentalul a fost produs de Faust, tot el a realizat clipul. Yardie Flo la camera, de mix/master s-a ocupat Valentin Musat Muresanu. vfx: ジ KDJ.
Mă duc cu gandul la oameni, la viața mea, prieteni, familie, la suflet,
E-un paradox până-nveti să-ntelegi – ești binecuvântat chiar și când suferi.
Am lăsat pe lângă urechile mele și vorbe și vântu’ să sufle..
Să-nteleg că-s doar eu cel ce poa’ să zidească și de vrea totu’ să surpe.
Nu vreau să te superi, aș vrea când mă-ntrebi să n-o faci din reflex
Și de vrei să știi ce fac și cum sunt – să pot să iți spun liniștit dar și sincer că “super”
Dar nu pot să mint sau refuz, că suntem toți ceea ce suntem,
Cu rele, cu bune, m-auzi…creez dup-o lacrimă-un zâmbet.
Și cine m-aude, m-aude, Și cine mă simte, mă simte,
Un zâmbet se-obține ușor de-ntelegi că ce-i frumos stă-n lucruri mai simple.
Și de fel ne-am spune mai multe, multe nu se fac auzite,
E prea des în firea omului să tacă, să țină-n el și să ezite.
Și filtrăm iubirea prin site toți mereu când cădem în vicii, ispite și uităm de noi
Și de darul primit și doar atunci când mai pică unu’, un timp luăm aminte ușor…
Oameni suntem……În rest suntem nemuritori.
Dă Doamne putere pentru frați să lupte și să facă bine pentru toți ai lor.
_______________________________
Mai ține-mă viață departe de toxicitatea ce mă degenerează, mă scapi printre degete
Viață, te scap printre degete,
Cine să regrete secete, după ce seceră suflete, se cere
Seriozitate la punctu’ de lucru, pun punctu’ pe unde-mi duc velele.
Mă ține departe de fals succes..
Irelevant cine urmărește succesul.
Oamenii sunt simple pagube,
Fară să știe ce-nseamna eșecul și stresul, vânează progresul
Mi-e gândul la suflet, cât suportă îs binecuvântat să-l tratez cu sunet,
Mai lasă-mă viață să-mi revin, că devin vizibil cu urme.
Unde-s oamenii? N-am timp să rumeg,
Adevăr distorsionat, dau totul pe față, se simte puternic conceptul
Devine enervant
Un fraier și-o încearcă pe față să scoată de pe produsul meu pagume,
Mă știe o țară întreagă, cumetre nu poți să mă furi cu metafore,
Pun mâna pe ce-mi aparține, scriu fară rețineri rețineri de calcule,
Mi-e dor de puterea de-a putea ierta, Mi-e dor să mă țină departe de…
În zile fară soare, norii îmi sunt o călăuză,
Fară scrupule și panică de drum.
Oameni suntem…
Azi fară suflet, mâine plini de bani pe-același drum.
♫♪♬♩
Am un an de când nu mai vreau să stiu,
Am un an de când nu mai pot să scriu,
Un an în care trebuie să mă schimb,
Să-nteleg, să mă iert, să mă destind.
10 Mai, îmi amintesc de botez,
M-ai învățat ce-nseamnă să iubesc.
Ești ancora mea să nu mă ia valu’,
Scot ulei din coca să-mi treacă amaru’.
Am sufletu-n bucăți, împărțit în 5000 de părti,
Conștiința-mi dictează să rezist, să-mi vindece rana,
Să-mi curețe zile când am pierdut prea multe nopți.
Un an de când simt că mă înec,
Repetitiv sentimentul de gol,
încăperea-i imensa și se-aude doar un ecou.
Grațios ca pașii de la tango,
Am zis că n-o să mai vreau să mai dorm,
Până n-o să rezolv, să fiu mulțumit,
Să-nteleg, să vreau să iubesc din nou.
Cred c-o să rezolve totul în timp,
Credința mea dărâmă orice zid,
M-am săturat să mai cer încă o zi,
M-am săturat să mai cer încă o zi.