Bad and Boujee Party este un concept asemeni unui puzzle audio extrem de prolific, dar nișat, care rulează în festivaluri ca Sunset, Insula, Romanie Fa Galagie, Awake sau Goblin Fest și diferite cluburi urbane precum Goblin, Kruhnen Musik Halle și Form Space. Dacă acum ceva timp, muzica drum and bass era dispersată, primele apariții Bad and Boujee ne-au învățat deja să îmbrățișăm fuziunea asta mișto dată de muzica hip-hop și cea electronică (DnB, Dubstep, samd)
Fiind axați pe stiluri, old-school și deep, în seturile celor doi dj, Dj Oldskull și Dj Lexi , se găsesc ceva soundscape-uri și break-uri. E clar că influențele se trag dintr-o plăcere consumată cu aviditate pentru muzica electronică late 90, hip hop și un pic de Trap.
Membrii știu că, prin intermediul festivalurilor pot avea un public mult mai mare. De ce? Muzica, credem noi, trebuie să forțeze limite și să-și ducă ascultătorii într-o călătorie, din această cauză obiectivul lor este un voiaj trippy, hypnotic, frenetic și energic spre viitor.
După ce ajungi la vârsta legală să poți dansa ca un adult, orice talent va fi înlocuit de coordonarea ritmică între adrenalina dată de muzica celor doi, Dj Oldskull și Dj Lexi, și energia dată de gașca cu care ai venit.
Noua aristocrație, rebeli cu sete de cunoaștere și curiozitate pentru lumea din jur, fani ai muzicii bune și artei contemporane în toate valențele ei. Toți sunt publicul Bad and Boujee!