Amir Mohamed el Khalifa, cunoscut sub numele de Oddisee, este rapper şi producător de origine americană, crescut în Washington, DC. Personal, l-am descoperit prin piesa “You know who you are” care este extrasă de pe cel de-al şaselea material al său, People Hear What They See (2012). M-a cucerit prin vocea sa pe care o simţeam că poate ajunge la suflet. Pentru că, până la urmă, despre sentimentul acesta vorbim atunci când spunem “muzică bună”. Are o voce caldă, îl simţi că îţi vorbeşte din adâncul sufletului său prin muzică şi este încă unul dintre acei artişti care nu ţine cont de mersul trendului din industrie. El este the spirit of something old, dar nu merge pe conceptul de la începuturi cu “guns ’n’ hoes”. Nu, el face muzica de care el are nevoie, poate de asta şi ajunge uşor să-ţi cucerească cordul.
Dat fiind faptul că pe data de 5 Mai şi-a lansat cel de-al zecelea album, în doar 7 ani, cred că anul ăsta este anul în care se va afirma, iar cei din industrie vor avea de unde să-şi ia notiţe. Albumul se numeşte “The Good Fight”, conţine 12 piese şi este povestea sa, a muzicianului Oddisee. De fapt, poate fi povestea oricui, o listă de paradoxuri cu care toţi ne confruntăm în fiecare zi. “The Good Fight” este demonstraţia abilităţii lui Oddisee de a crea din note, sunete şi pasiune, un produs livrabil de calitate. Albumul este produs în întregime de el, pentru că oamenii cu care îşi dorea să colaboreze nu erau la fel de eficienţi şi nu făceau treaba la timp – spune artistul – şi atunci a preferat să se ocupe singur şi să facă treaba în ritmul şi pe placul său. Atunci când faci ceea ce iubeşti, parcă nici nu există cuvântul “muncă” sau “greu”.
Încă de la prima piesă, “That’s Love”, se creează o conexiune între ascultător şi artist şi poţi să îţi dai seama că nu va fi doar un alt conglomerat de piese. Piesa va vorbi de la sine, Odd te va plimba într-o călătorie de 4 minute în care îţi va explica de ce iubirea autentică este atât de importantă pentru un om şi succesul său. Iubirea poate prinde n forme.
Parcă ne-am săturat să tot auzim aceleaşi subiecte şi aceeaşi muzică. Aveam nevoie de un sound influenţat de bătăile cordului, de un strop de jazz în marea asta de rap, de un fior până în măduva oaselor. Astfel a apărut “The Good Fight”, care sună un pic diferit: tăcut şi puternic. Creionează uşor interiorul şi exteriorul artistului, viaţa completă a unui om dedicat muzicii, lucru care îl poziţionează pe ODD la un alt fel de nivel, deşi nu primeşte atenţia pe care ar merita-o.
Recomand “The Good Fight”, pentru atunci când credeţi că lupta e imposibilă, merită fiecare play. Thumbs up, ODD!