După cum ştiți, Snoop Dogg şi-a lansat cel de-al 13-lea album din cariera sa, care se numeşte “Bush”. Dacă nu l-ați ascultat, măcar să ştiți câte ceva despre el. Ceea ce mi se pare important de observat este faptul că orice decizie pe care artistul a luat-o în cariera sa, lumea şi industria muzicală a avut de unde să ia notițe, ba ma mult, nu a mers niciodată pe firul trendului. Este un artist care şi-a făcut filmele, fie bune, fie mai puțin bune, însă nu a făcut muzică pentru aşteptările fanilor. A mers întotdeauna pe intuiția sa, în toate schimbările şi se pare că a reuşit să se mențină în atenția publicului. Ai putea spune despre el că are o criză de identitate o dată la ceva timp, însă Snoop doar face ce vrea el. Tind să cred că este printre puținii artişti care aduc un vibe bun audienței.
Personal cred că “Bush” este un album de vară, mai exact mixul de două veri, anii 70′ şi 2015, pe care l-aş asculta la o petrecere la piscină, dacă nu măcar în jurul unei piscine gonflabile pentru copii, în care să-ți bagi picioarele şi să nu-ți pese. Este un material care te poartă singur în filmul ăsta de semi-opulență estivală.
Atât Pharrell, cât şi Snoop au lucrat ca albumul ăsta să aibă un sound pe care să şi-l dorească ei, iar filosofia asta este una mult mai sănătoasă decât “facem ce se cere acum”. Au surprins prin sound aerul anilor 70′, însă fără esența problemelor existente în acea perioadă. Deşi “Peaches N Cream” este primul single lansat de pe album, băieții au făcut o treabă atât de buna încât albumul sună ca un single, o singură piesă care durează aproximativ 41 de minute. De obicei, pe un album, sunt câteva piese bune care rup, iar restul doar “piese de pe album”. Aici nu mă pot pronunța la fel, pentru că nu pot spune că una este mai bună ca cealaltă. Asculți de la prima piesă până la ultima cu aceeaşi plăcere şi toate duc în aceeaşi direcţie.
Un alt aspect important de menționat este faptul că nu este un album foarte rap, ci se duce spre funk, retro-disco-lite, dar spre mirarea mea nu găseşti piese ca “Drop it like it’s hot”, iar Snoop mai mult cântă ceea ce s-ar putea să lase impresia de o uşoară neutraliazare a prezenţei sale pe piese. Până şi Kendrick Lamar pe piesa “I’m Ya Dogg” are un alt flow decât cel cu care eram obişnuită, însă a făcut o treabă bună în stilul lui Snoop.
Nu spun că este un album foarte bun, dar cu siguranţă este ceva mai bun de la “Ego Trippin” – 2008 – încoace, iar faptul că producătorul executiv este Pharrell Williams, ridică albumul la un alt nivel.
“Bush” este un album care te poartă în trecut şi aduce energia şi vibe-ul anilor 70′ în prezent.