Intr-o vreme cand rap-ul era sinonim cu muzica negrilor, cand Eminem sau Mike Skinner, cereau voie sa se joace pe afara, un grup de punk-eri albi a zis ca e vremea sa incerce ceva nou. Sa cante hip-hop.. dar nu oricum.. ci in stilul Beastie Boys!
Aparitia primului white band rap important, the Beastie Boys (Boys Entering Anarchistic States Towards Internal Excellence), a coincis cu o severa corectie venita atat din partea criticilor, cat si din partea muzicienilor hip-hop, de culoare evident, care ii acuzau de piratare culturala (rap-ul fiind considerat ca apartinand rasei negre), asta mai ales ca ei debutasera sub forma unui grup hard punk.
Totul se intampla prin august 1981, prima lor cantare petrecandu-se undeva in NY, la petrecerea data chiar de unul din membrii trupei, bass-istul Adam Yauch (care tocmai implinea 17 ani! Insa, din pacate, acesta s-a stins din viata la varsta de 47 de ani pe data de 4 mai 2012 din cauza cancerului tiroidian). Restul grupului se alinia asa: Kate Schelledbach (tobe), John Barry (chitara) si Michael Diamond (voce).
Ideea e ca, in ciuda criticilor, Beastie Boys nu piratau. Ei tratau rap-ul ca o parte a curentului muzical post-punk underground, genuri destul de apropiate din punct de vedere al ideii “fa totul singur”. Desigur, stilul supraincarcat de simtul pentru parodie al albumului lor de debut, “Licensed to III”, nu le-a prea fost un avocat de mare folos. Trecerea de la punk la hip-hop s-a facut insa prin ’83, concomitent cu schimbarea lui John Berry cu Adam Horovitz (aka Adrock). Horovitz zgandarise pana atunci chitara pentru “The Young & The Useless“, ajutandu-i pe B-Boys sa scoata un prim track – “Cooky Puss” – ce avea sa intre in playlist-urile principalelor cluburi din NY, tot atunci incepand sa cante si dincolo de portile orasului. Revenind la albumul de debut “Licensed to III”, acesta a fost piatra de temelie nu numai a hip-hop-ului cantat de albi, ci a genului in sine, fiind primul album hip-hop care a atins prima pozitie a charturilor. Acest album ramane si pana astazi albumul de debut care s-a vandut cel mai rapid in toata istoria casei Columbia (epuizat in doar 7 saptamani) si primul album hip-hop care a depasit pragul celor 5 milioane de copii vandute in anii ’80.
“Fight for your Right”, “No Sleep Till Brooklyn”, “Brass Monkey” si “Posse in Effect” au fost hit-uri in adevaratul sens al cuvantului, topurile resimtind loviturile din plin.
Lumea muzicala era socata de aparitia celor trei tineri, toti provenind din familii de evrei stabilite in New York: Mike D (Mike Diamond), MCA (Adam Yauch) si Adrock (Adam Horovitz).
Cel de-al doilea album, “Paul’s Boutique” (din 1989), a primit laude, dar a esuat undeva pe locul 36, cu single-ul “Hey Ladies” si a fost rapid uitat, dimensiunile unei pietre de temelie ale unui gen muzical cu totul aparte: un fel de crossover hip-hop, plin de atitudini indraznete si de sample-uri de la Led Zeppelin.
Trio-ul s-a destramat o vreme la sfarsitul lui ’89, Yauch si Diamond incercand proiecte solo, in timp ce Horovitz aparea in filmul lui Hugh Hudson, “Lost Angels“. Capital Records i-a adunat mai apoi, intr-un moment in care Public Enemy era pe val.
Beastie Boys reuseste comeback-ul abia in 1992, cu albumul “Check Your Head“, asteptarea fiind rasplatita din plin cu un turneu si un dublu-cd de platina.
“Ill Communication” din 1994, a fost insa un succes de rasunet, atat de apreciat, incat au mai scos un EP cu piese ce nu avusesera loc si pe care l-au numit, in stilul lor obisnuit amuzant, “Some Old Bullshit“. Iar cand, in 1998, au scos pe piata “Hello Nasty“, nimeni nu s-a mai indoit ca B-Boys sunt de departe cel mai indraznet si creativ grup al momentului. Albumul a produs doua mega hituri, “Body Movin” si “Intergalactic“.
Si cand toata lumea uitase parca de cei 3 newyork-ezi, Beastie Boys a reaparut in forta, readucand veselia lor inteligenta pe ecranele MTV-ului, cu un videoclip in stilul originalului “Sabotage” de acum multi ani, videoclip care se numeste “Ch-check it out“, single ce avea sa ne introduca in atmosfera albumului 2004, “To the 5 Boroughs“.
Apoi au mai urmat inca doua albume: “The Mix-up” (in 2007) si “Hot Sauce Committee Part Two” (in 2011).